CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 893 / 2015
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fondurilor externe nerambursabile
Analizând proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fondurilor externe nerambursabile, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr140 din 19.08.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri :
1. Prezentul proiect de ordonanță are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fondurilor externe nerambursabile în scopul prevenirii riscului de neutilizare a fondurilor nerambursabile la nivelul anului 2013 și implementarea Programelor cu finanțare din FEDR, FC, FSE pentru perioada 2014-2020.
2. Potrivit normelor de tehnică legislativă, formula introductivă trebuie să debuteze cu temeiul constituțional, urmat de dispozițiile din legea de abilitare ce constituie temei al promovării proiectului.
Pe cale de consecință, formula introductivă va fi redată, astfel:
În temeiul art.108 din Constituția României, republicată și al art.1, pct.VI poz.3 din Legea nr.182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță:.
3. La partea dispozitivă a art.I, pentru corectitudinea redactării, sintagma Articolul 34 din Legea nr.284/2010 va fi redată sub forma Articolul 34 din Legea cadru nr.284/2010.
4. La art.II, întrucât intervenția constă în completarea actului de bază cu un singur element structural, debutul și finalul părții dispozitive vor fi reformulate, astfel:
Art.II. - După articolul 2 din Ordonanța Guvernului nr.15/2013 privind....publicată în Monitorul Oficial.....aprobată cu completări prin Legea nr.334/2013, se introduce un nou articol, art.21 cu următorul cuprins:.
În continuare, se va reda textul propus, urmând ca partea dispozitivă a pct.1 să se elimine.
La textul propus pentru partea introductivă a alin.(1) al art.21, pentru un spor de rigoare în redactare, sintagma Sumele prevăzute la lit.d) a alin.(4) al art.2 va fi înlocuită cu sintagma Sumele prevăzute la art.2 alin.(4) lit.d).
La lit.a), potrivit normelor de tehnică legislativă, sintagma din Ordonanța Guvernului nr.15/2013, aprobată cu completări prin Legea nr.334/2013 trebuie eliminată, deoarece textul se introduce chiar în cuprinsul acestui act normativ.
La lit.b), având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.66/2011 este menționată și la art.2, referirea ulterioară la acest act normativ se va realiza fără indicarea titlului, ci doar a evenimentelor legislative suferite.
5. La art.III, pentru o corectă informare juridică și având în vedere că intervențiile vizează doar art.V din actul de bază, debutul și finalul părții dispozitive vor fi reformulate, astfel:
Art.III. - Articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2015 privind... publicată în Monitorul Oficial...,cu completările ulterioare, se modifică, după cum urmează:.
1. Alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
2.Alineatele (3) și (4) se abrogă.
Ca urmare, părțile dispozitive ale actualelor pct.1 și pct.2 se vor elimina.
La textul propus pentru alin.(2), cu referire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2009, pentru o completă informare juridică, după titlu trebuie introdusă sintagma aprobată cu modificări prin Legea nr.362/2009, cu modificările și completările ulterioare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.893/19.08.2015